dumitrita paladi

plec...

2009-11-28T14:53:00.001+02:00

plec de aici... nu mai am timp... dacă voi avea, îmi voi face alt blog... voi scrie despre altceva... va fi o altă perioadă din viaţa mea...

"î" sau "â"? "sînt" sau "sunt"?

2009-10-20T20:10:00.002+03:00

Până nu demult, scriam cu "î" din "i" şi foloseam forma verbului "sînt" şi nu "sunt" - am rezistat să scriu astfel, fără a amalgama aceste preferinţe. Deci, unde e "sunt" acolo e "â" şi unde e "sînt" acolo e "î", dar niciodată "â" la început de cuvânt. E interesant să-ţi complici viaţa. Scriam cu "î", ştiam că nu e greşeală, că se acceptă şi "â" - dar, credeam că varianta mea e mai aproape de adevăr. Acum folosesc "â", "sunt" şi "î" doar la început de cuvânt şi nu mai am aceeaşi senzaţie atotştiutoare, ba mai mult, am impresia că varianta aceasta de scriere e mai departe de adevăr.

actorie, pa pa:)

2009-10-15T06:02:00.005+03:00

Există zile în care ai impresia că ai trăit un an. Astfel de zile le lasă în umbră pe multe altele. Am înmormântat un sentiment, o pasiune - actoria. Demult am învățat să nu regret trecutul și știu cât adevăr ascunde banala frază: "Tot ce se face e înspre bine". Voi reveni cu detalii.

percepţii

2009-08-29T13:18:00.002+03:00

mănînc în faţa calculatorului

mă gîndesc la prima treaptă din piramida lui Maslow

astăzi

astăzi am văzut

femei cu păr pe picioare care aşteptau autobusul în staţie

doi băieţi ce vindeau un telefon mobil în stradă

teatre în concediu

un cuplu – el muşca dintr-un sandviş încălzit în microunde

ea îşi pudra nasul bea cola dintr-o sticlă de 2 l

el arată cu degetul la panouri îi spune ceva şi rîd ambii cu poftă

m-am ridicat mi-am topit talpa sandalei cu un chiştoc

am trecut pe lîngă ei se uitau straniu la mine

spre seară stăm la terasă bem vodkă vorbim despre cum vorbim corect

undeva răsună valsul lui Doga

18 ani - sîntem majori

2009-08-28T22:49:00.002+03:00

Pe 27 august anul curent, Republica Moldova a împlinit 18 ani de la declararea independeţei. În preambulul Declaraţiei de Independenţă, adoptată la 27 august 1991 scrie: „Republica Moldova este un stat suveran, independent şi democratic, liber să-şi hotărască prezentul şi viitorul, fără nici un amestec din afară, în conformitate cu idealurile şi năzuinţele sfinte ale poporului în spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale ” – aceasta a fost posibilă cu ajutorul votului a 264 de deputaţi.

Eu nu prea iubesc sărbătorile. Le tratez ca atare – ca pe nişte zile obişnuite. În ultimul timp am cam pierdut noţiunea timpului, astfel încît am realizat faptul că ţărişoara mea a împlinit 18 ani abia cînd m-a strigat mama să vin să văd ce transmite Moldova 1. Desigur că priveam cu scepticism cele derulate de televiziunea naţională, dar am rămas stupefiată cînd am auzit discursul lui nenea Stepaniuc. Domnul în cauză, citea de pe foaie, fără nici un sentiment, aveam impresia că nici el nu înţelege ce spune. Publicul plutea de asupra celor spuse de el, iar la sfîrşit nici urme de aplauze nu au fost. Dezamăgită, m-am întors la mine în cameră şi am uitat din nou de existenţa acestei sărbători.

Deputaţii din primul parlament, care au contribuit la marcarea acestei zile naţionale, au fost prezenţi în faţa monumentului domnitorului Ştefan cel Mare. Au luat cuvîntul diverşi oameni politici, scriitori – persoane care gîndeau înainte de a rosti o urare ţării (nu ca dnul Stepaniuc). La mitingul organizat de parlamentul 90, au luat parte de asemenea Dorin Chirtoacă, primarul capitalei, Vlad Filat, liderul PLDM, Serafim Urecheanu, liderul AMN, Mihai Ghimpu, liderul PL – de observat absenţa celor de la PD.

Sper că noua conducere e conştientă de faptul că vîrsta majoratului implică responsabilitate. Am trecut prin multe momente grele – trebuia să ne maturizăm înainte de vreme, doar că cineva a ţinut ca aceasta să nu să se întîmple. La aniversarea ce a avut loc în Piaţa Marii Adunări Naţionale, se aminteau aceleaşi lucruri ştiute, pomenite de Dimitrie Cantemir sau Mihai Sadoveanu – cum că moldovenii sînt harnici, talentaţi etc. De parcă nu ar exista criza politică sau economică din ţară. Prezentatorul acestui eveniment vorbea în acelaşi stil sovietic, iar în mare parte întreaga prezentare a avut un iz de sovieticism. Mă întrebam – oare cînd vom scăpa de rămăşiţele astea?

Ciudat mi s-a părut faptul că Voronin a refuzat să facă declaraţii pentru presă, dar m-au amuzat enorm ştirile difuzate de aceeaşi televiziune naţională, în care se zicea doar de participarea liderilor comunişti la evenimentul dat. Cred că jurnaliştii de la Moldova 1, nu au avut răbdare să mai aştepte încă o jumătate de oră pentru a filma depunerile de flori a opoziţiei.

Totuşi dacă stăm să filozofăm, ajungem la concluzia că Republica Moldova nu este un stat independent, din moment ce independenţa implică luarea deciziilor fără imixtiunea altui stat. Avînd nenorocul să avem un teritoriu restrîns, sîntem foarte uşor de manipulat. Uite o definiţie a ţării noastre dată de o publicaţie de la Botoşani : „Acest teritoriu este o rămăşiţă a RSSA Moldoveneşti din perioada interbelică.” – articolul nu este semnat din păcate, dar această frază, m-a lăsat suspendată, e un adevăr la urma urmei. Un adevăr spus dur.

Ca orice om de suflet, nu pot să spun că nu-mi iubesc ţara. Uneori mă mîndresc că m-am născut aici, mă bucur că m-am născut în 89 – odată cu revenirea alfabetului la grafia latină, apoi am crescut într-o ţară independentă după cum se spune. Alteori mă întristez atunci cînd văd prea mult element rusesc, oameni cu o mentalitate învechită etc.

Rînduri pentru prieteni

2009-08-17T08:55:00.002+03:00

Prietenia, dacă e adevărată, e un sentiment profund, care presupune şi un credit nu nelimitat, dar foarte larg făcut partenerului. Alexandru Paleologu

Cînd zic prietenie, îmi amintesc de Ghilgameş şi Enchidu – aceste personaje îmi oferă cea mai clară şi veritabilă imagine despre acest sentiment. Din păcate, literatura nu oferă un exemplu relevant al prieteniei dintre femei, astfel încît am fost tentată de multe ori să cred în spusele profesoarei mele de filozofie: „...nu există prietenie între femeie şi femeie, nu există prietenie între bărbat şi femeie – ba mai mult, există prietenie doar între bărbaţi...”

În această vară am dat de cartea lui Alexandru Paleologu „Despre lucrurile cu adevărat importante”, în care este dedicat un capitol întreg prieteniei. Am fost motivată să meditez asupra celor scrise, la rîndul meu, să scriu. Una din cauzele prieteniilor problematice din ziua de astăzi este superficialitatea. Oamenii refuză să abordeze mai profund acest aspect al vieţii lor, astfel alegîndu-se cu prieteni superficiali. Am cunoscut mulţi indivizi care nu mai cred în prietenie, dar rugîndu-i să-mi dea o definiţie a acesteia, identificau prietenia doar cu un simplu interes. Dicţionarul explicativ al limbii române ne oferă următoarea definiţie : „Sentiment de simpatie, de stimă, de respect, de ataşament reciproc care leagă două persoane; legătură care se stabilește între persoane, pe baza acestor sentimente; amiciție, prieteșug. Atitudine plină de bunăvoință, prietenoasă față de cineva. Legătură între grupuri sociale, între popoare, între țări bazată pe aspirații, năzuințe, interese comune.”

Din cele de mai sus deducem că prietenia este pînă la urmă un sentiment. Din experienţă ştim că este greu de a vorbi despre sentimente. Este şi mai greu să oferi un tablou lucid al unei situaţii atunci cînd eşti robit de sentimente. Deci, a vorbi despre prietenie atunci cînd împărtăşeşti acest sentiment pentru cineva, rămîne o părere subiectivă pînă la urmă.

O relaţie de prietenie veritabilă se naşte în primul rînd la nivel de subconştient. Iar dacă şi există interese într-o relaţie de genul acesta, atunci ele există de asemenea în subconştientul nostru. Vrei să devii prietenul cuiva doar pentru că acel cineva îţi împărtăşeşte aceleaşi idei, aparţineţi unui cerc comun, aveţi aceeaşi viziune asupra unui anumit lucru etc. Interesul într-o prietenie este sănătos atunci cînd rămîne în subconştient. Din moment ce informaţia dată este procesată în conştient, pretinsul prieten devine o jertfă sau un obiect prin intermediul căruia îţi atingi un anumit scop. Spre exemplu: Dan îl va însoţi pe Alin la meciul de fotbal pentru că acesta de pe urmă a cumpărat biletele şi nu pentru că îi place compania lui.

O prietenie e bună atît timp cît nu se ştie cine oferă mai mult. A oferi şi a primi sînt două verbe care se amalgamează într-o astfel de relaţie. Iar atunci cînd oferi într-o prietenie, trebuie să o faci dezinteresat. Legea naturii – de a face bine fără a te gîndi să primeşti binele înapoi, funcţionează perfect şi în acest caz.

Sentimentul de simpatie faţă de o persoană persistă chiar şi atunci cînd prietenia s-a rupt. Nu mai ţin minte cine zicea că în inconştient nu există contrazicere, iar sentimentele de iubire şi ură sînt un tot întreg, doar că fiecare au dozaje diferite. Nu putem iubi o persoană fără ca să nu o urîm un pic şi nu putem urî o persoană fără a o iubi un pic. Atunci cînd renunţi la o relaţie, trebuie să pleci indiferent, iar aici trebuie să pui conştientul la contribuţie. Cînd o prietenie sfîrşeşte ar trebui să ne abţinem de a vorbi urît fostul prieten, mai mult decît atît ar trebui să-l transformăm într-un simplu amic şi nu într-un duşman. Aceasta depinde de pregătirea morală a ambelor persoane.

Prietenia pînă la urmă este o forţă care învinge pornirile rele. Ferice de cei ce deţin această forţă!

this mess

2009-08-13T19:58:00.000+03:00

închid ochii îmi mîngîi dinţii cu limba

lipeşteţi buzele de obrazul meu vreau să-mi fie frică

că nu le vei mai dezlipi

că voi avea o cicatrice aici

fii fiara mea apocaliptică ţi-am spus

vreau să-mi fie frică

deschid ochii număr faldurile draperiei

cînd aştept am nevoie să număr

întoarceţi spatele să fie suspans între noi

absolutely zero

2009-08-10T19:02:00.003+03:00

aş vrea să-mi rod unghiile cum o făceam cînd eram mică

acum îmi înfig incisivii doar în partea laterală a unghiei

îmi ţin piciorul stîng strîns sub fund pînă amorţeşte

mă gîndesc la budha

ea nu putea să ridice din sprînceana dreaptă

ea făcea pipi sub duş

pipi în piscină toţi se scăldau în urina ei şi asta îi plăcea era puţin din ea în fiecare

pipi în ghivecele cu flori din casă se amuza cum se ofileau

să fiu ca ea nu voi mai avea nevoie să construiesc ziduri împrejur

voi fuma stînd pe budă

a

2009-08-06T17:48:00.000+03:00

a ascultă-mă priveşte-mă în ochi şi nu spune nimic numele lui tot începe cu a m-a întrebat dacă am avut sex cu tine credeai că am gusturi mai bune vreau să fiu lîngă tine să-ţi treci mîna prin părul meu şi eu prin al tău să-mi sprijin capul de umărul tău să repeţi fuck ca atunci cînd îţi povesteam cum mă bătea mama cînd eram mică pînă mă buşea sîngele pe nas am nevoie de tăcerea ta cînd tăceai simţeam că mă înţelegi mama mi-a citit jurnalul intim dumnezeule acum ştie că fumez cîţi bărbaţi am avut mi-a zis să nu zic nimănui că ea e mama mea că scriu doar tîmpenii că sînt o curvă şi o proastă scrisul e acum pentru mine ca un fel de răzbunare o urăsc ca atunci cînd mă lovea cu picioarele în burtă pentru că semănam cu bunica soacră-sa pe care o urăşte şi acum după ce a murit

a nu am mai învăţat să scriu bine nu citesc multă multă poezie nu am terminat cartea aia de creative writing nu am voinţă dacă îmi vei ţine puţin degetele în palma ta mi-o voi recupera va intra sub pielea mea şi-i voi asculta sfaturile pot urma sfaturile cuiva doar dacă acel cineva porneşte din mine ca şi cum aş vorbi singură cu mine nu cred în îngeri cu siguranţă că nu am unul păzitor am doar o voce pe care o aud de fiecare dată cînd îmi privesc mîinile şi ele devin ciudate muzica ta rupe bucăţi de nu ştiu ce din mine îmi răspunde la întrebări pe care niciodată nu le-am pus tu eşti bun bun bun bun bun cald cald cald cald cald ca şi îmbrăţişarea ta ca şi cuvintele ce le rosteşti îmi transpiră palmele sînt umede ca melcul ce stă ascuns în cochilia sa

telefonul stricat

2009-07-31T17:24:00.002+03:00

nu-mi place să

vorbesc la telefon

de fiecare dată

am impresia că

un al treilea

îmi ascultă convorbirile

plus senzaţia că

nu ştii ce se

întîmplă la celălalt

capăt de fir nu e din

cele mai bune

a face sex la telefon

e ca şi cum ai

fi imobilizat într-un

scaun cu rotile

constrîns să te

masturbezi neavînd

altă alternativă

mai ţii minte

jocul ăla din

copilărie ne

aşezam unul lîngă

altul şopteam

cuvinte la ureche

condiţia era să

adăugăm sau să

reducem o literă

pt a denatura sensul

celor auzite

şi ştii cum se

numea jocul

de-a-telefonul-stricat

m-am săturat de

vorbe aşa sînt

eu mă plictisesc

uşor de lucruri

situaţii

pînă ajungem

să ne atingem

să nu mai vorbim

să lăsăm tensiunea

asta dintre noi

să crească

something different

2009-07-27T21:42:00.000+03:00

imaginează-ţi

despre iubirea noastră se turnează un film

un musical tu cînţi in that fucking language

eu îţi mîngîi părul cărunt

mă gîndesc la inutilitatea ştampilei din paşaport

ştii ce contează – sînt ultima ta femeie

sînt ultima ta femeie!

noi nu avem nevoie de casă

un pat ne este de ajuns

nici de tavan nu avem nevoie

cerul ne va ocoli de ploi sau furtuni

noi nu sîntem de aici

tu nu eşti de pe marte

eu nu sînt de pe venus

ci de pe planeta aia pitică pluto cît să

încapă trupurile noastre unite

va fi un film despre altfel de relaţii de cuplu

în care amintirea nu înseamnă despărţire

copulaţia nu e doar una fizică

unde nu există drumuri trotuare uşi

just something different

tobogan, yoyo şi bumerang

2009-07-24T22:51:00.000+03:00

ştii

cred că dragostea se împarte în trei categorii

dragostea tobogan – pt începători

dragostea yoyo – pt practicanţi

şi dragostea bumerang – pt experţi

nu ai ajuns la a treia categorie

îmi păstrez sîngele rece nu e din cauza

distanţei nu vreau să te topeşti

vreau să te îngheţ

aşa cum se întîmplă în filmele americane

se trezesc oamenii la fel după o sută de ani

îşi continuă viaţa

iubesc sînt iubiţi

the rest is still unwritten III

2009-07-17T16:32:00.000+03:00

am fost de mai multe ori la cardiolog mi s-a spus că inima mea e sănătoasă

trebuie să gîndesc mai puţin beau vin roşu să-mi calmez durerea din partea

stîngă tu îţi linişteai vibraţiile involuntare ale corpului cu vin alb

mi-am înnegrit părul vreau să par mai rea îl voi tunde un pic apoi îl voi lăsa

să crească voi fi mai feminină aşa cum ţi-ai dorit am înfierbîntat soarele

cu sîngele meu el mi-a aurit pielea în schimb

m-am jucat cu tristeţea de-a v-aţi ascunselea ai găsit-o înaintea mea la celălalt

capăt al firului a trişat s-a ascuns în vocea mea ale cărei deviaţii nu le percep

am găsit bricheta unde am lăsat-o cu trei luni în urmă era plină de noroi am

curăţat-o am pus-o în buzunar pe tine te voi găsi în altă parte îţi voi

mîngîia fruntea iar dacă te vei face invizibil te voi lua cu mine

ştirile ca de obicei nu sînt din cele mai bune o profesoară a fost omorîtă de către

fiul ei minor o femeie a murit în timp ce făcea sex un băiat s-a înecat

în mare etc.

vreau să trăiesc

de trei ori am încercat să mă sinucid eram mică şi proastă

acum nu-mi ajunge curajul să-mi doresc acest lucru

acum nu-mi ajunge laşitatea să renunţ la tine

the rest is still unwritten II

2009-07-16T12:31:00.000+03:00

azi mă gîndesc la ţigări mai mult decît la tine aştept să plece mama de acasă

să-mi pot aprinde una beau bere a treia zi consecutiv citesc cîteva pagini pe zi

nu mai pot savura cărţile cu nesaţ aşa cum făceam pe vremuri acum mă grăbesc

să le scriu pe ale mele

unwritten e un cîntec care îmi caracterizează viaţa conform unui test

psihologic pe care l-am făcut ieri

îmi amintesc senzaţiile de la primul zbor cu avionul mi-ai zis să le notez nu am

făcut-o foaia blank spunea şi aşa prea multe

aici mă plictisesc îmi hrănesc această stare cu muzică plicticoasă îmi repet

a nu ştiu cîta oară viaţa e o muncă de rutină continuă dimineaţa beau ceai sau

lapte din aceeaşi cană maro pe care am cumpărat-o de la un butic era unica

de acest model iar mie îmi place să mă simt deosebită

te ascultam vorbind despre singurătate aş vrea să fiu acum lîngă tine

însă am nevoie să fiu de una singură să pun la încercare flacăra

asta din mine s-o urmăresc cum creşte sau se stinge

mă certam zilele astea cu televizorul pînă te-am auzit vorbind în spotul

ăla de campanie electorală parcă m-am pierdut cu firea mi-am strîns

genunchii sub barbă doream să pătrund în vocea ta

am uitat să te întreb ce-ţi fac trandafirii ştii că nu pot înţelege frumuseţea

florilor de fiecare dată le privesc cu indiferenţă ca pe nişte statui colorate

care emană mirosuri faine uneori

multe chestii mă lasă rece cu toate că le las să existe în mine unghiile

mi le colorez cu roşu aşa m-a sfătuit doamna feng shui de la moscova

tot ea m-a atenţionat că-mi eşti duşmanul secret poate nici tu nu

conştientizezi aceasta

the rest is still unwritten

2009-07-15T21:06:00.000+03:00

mi-e dor de strada fără oameni pe care umblam noaptea prin ploaia caldă

recitam un text ştiut pe dinafară săream în băltoace bucurîndu-mă că drumurile

noastre sînt pline de gropi rimelul de pe gene se făcea una cu asfaltul

îmi amintesc cum îţi povesteam despre fantezia mea de a face sex în ploaie

care de fapt nu e a mea am găsit-o într-o carte cînd aveam 18 ani tu ascultai

tăcut atent zîmbeai te imaginai lîngă mine scoţînd sunete lascive

nu ţi-am spus azi dimineaţă am băut cafea şi am fumat o ţigară ceea ce nu s-a

întîmplat de două săptămîni în timpul ăsta mă gîndeam la mama şi la rochia pe care

o îmbracă vara doar cînd sînt eu acasă pentru că singură nu-i poate închide

fermoarul de la spate

nu am înţeles niciodată ce înseamnă să fii tu însuţi mă întreb dacă oamenii

care m-au sfătuit aceasta ştiu ce înseamnă să fii natural spuneai că eram firească

cu tine ai simţit aceasta ţi-am răspus că am jucat teatru ai rîs zicînd că

sînt o actriţă de nota zece

poate condiţia firescului e uitarea în prezenţa ta uitam de existenţa mea

uneori mă imaginez un peştişor de aur dacă-l prinzi trebuie să-ţi pui

o dorinţă să-l săruţi şi să-l laşi să înoate mai departe

aş vrea să pot îndeplini dorinţe atunci îmi voi putea face planuri care nu vor eşua

mă voi încumeta să mă gîndesc la viitorul nostru

totul e aşa cum trebuie să fie eu doar mă grăbesc să trăiesc

de fiecare dată cînd mă spăl pe dinţi îmi aduc aminte de periuţa pe care

ai cumpărat-o pt amîndoi atunci parcă se rupe ceva în mine

îmi lipseşte gustul gurii tale

nu mi-e frică de nimic pot fi şi lucidă pot să-mi raţionalizez sentimentele

nu pot trăi astfel ar fi ca şi cum aş lăsa pe altcineva să vorbească în locul meu

să simtă în locul meu să se gîndească la tine în locul meu

fluturi agitati

2009-07-14T03:46:00.002+03:00

m-am trezit din cauza unui urlat de cîine

sau a unui lup sau dracu’ să-l ia poate a unui

cîine-lup că noi nu avem animale sălbatice

prin regiunea asta de unde începe codrul

am vrut să te sun să-ţi spun că omizile

din stomac mi s-au transformat în fluturi

cu siguranţă dormi sau poate nu poate stai

în colţişorul ăla de rai ţi-ai aprins o ţigară o fumezi

cu mîna stîngă priveşti telefonul ăla demodat

apoi muşti perna că nu te ia somnul din nou şi

te gîndeşti la mine ca la un exemplar din cartea roşie

mă ustură pielea de pe faţă am fost ieri la cosmetolog care

a încercat să distrugă părticelele alea adolescentine din mine

tot ieri infirmiera din sat mi-a pus ultima injecţie

cu gluconat de calciu mă uitam la cuticulele mele

mirată că nu mai e nevoie de a le înlătura cu foarfeca

cuticulele tale au nevoie de calciu am să ţi le

îngrijesc cînd voi veni la chişinău încît să-ţi repeţi

a nu ştiu cîta oară că nimeni nu a avut aşa grijă de tine

visez aiurea de cînd sînt pe aici nu ţin minte ce anume

visez şi asta mă bucură pt că nu mă frămînt interpretîndu-le

chit că tu eşti prezent aproape în toate intuiesc

care ar fi răspunsul lui tătuca Freud despre asta

ţînţarul ăla care m-a muşcat de sîn în noaptea aia a murit

din cauza sîngelui meu clocotind ca lava

sau poate al tău cine ştie că te-a înţepat şi pe tine de

mîna care îmi învelea partea stîngă a pieptului

era gelos obsedat sexual sau poate tînăr şi naiv

de şi-a ales o astfel de moarte îi invidiez

îndrăzneala în fine moartea nu înseamnă nimic

nu e decît un banc nereuşit al providenţei

some words

2009-07-11T11:27:00.000+03:00

cînd nu dorm în braţele tale cu greu suport visele

ele malformează simţurile decolorează amintirile

vin alb sec

2009-07-09T22:09:00.000+03:00

nu am vorbit niciodată despre asta

icoana ce stă pe noptiera din dreapta mea

nu ne-a intimidat niciodată mai mult

Isus avea acelaşi zîmbet blajin de fiecare dată

uneori mă întrebam cum de nu-i lăcrimează

ochii de la prea mult fum de ţigară la fel cum se

întîmplă cu ai mei cînd sînt în cluburi de noapte

cum de suportă mirosul de vin alb din paharele

noastre ce le lăsam cu nonşalanţă în faţa lui

el nu era gelos aşa cum e femeia de serviciu

de la facultatea mea care aruncă cu mătura

în cîinii ce se împerechează înaintea ei

trupurile noastre ca argila albă nu sînt conştiente

de existenţa lor rătăcesc prin Grădina Eden

nu au de cine să se ascundă

şarpele a fost exilat avem dreptul să gustăm

din pomul interzis din pizza amore şi sex din plin

dimineţile au dispărut am alungat timpul din

sufletele noastre l-am scuipat împreună cu saliva

fără să ne dăm seama acum gurile noastre au un miros sec

shopping, roz si 13

2009-07-07T20:28:00.000+03:00

porţi mereu haine curate pt a părea mai cinstit

ţoale scumpe pt a ţi se acorda importanţă

cînd zici shopping ţi se pare că îţi miroase gura

a trandafiri în ochi ţi se reflectă viaţa în roz

crezi în superstiţii ocoleşti numărul 13

mai ales în combinaţie cu ziua de vineri

îţi încreţeşti fruntea cînd dai de poezii despre artere

sîngerînde utere gîlgîind de eritrocite topite

zici că eşti expert în sex neconştientizînd

că senzaţiile se uită pînă şi durerea se uită

încerci să o regăseşti în adîncul fiinţei tale

de fiecare dată simţi altfel orgasmul

cauţi noi imagini pt a te excita pun pariu că

nu te-ai gîndit vreodată să te masturbezui pînă degetele

îţi devin vineţii trupul ţi se învineţeşte ca o legumă

degerată să aştepţi să ţi se aducă targa să ajungi

direct la morgă să sucombi împlinit de atîta plăcere

nu ai ajuns aşa departe în viaţă încît să poţi analiza

o grămadă de rahaturi acoperite de muşte murdare

să identifici alimentele digerate eliminate

să tînjeşti după curajul copilăriei cînd puteai

să iei rahatul în mînă să-l strîngi în palmă şi să ţi

se prelingă printre degete să-l miroşi guşti

să rîzi entuziasmat de năzbîtia săvîrşită

nu ştii cum e să nu reproşezi nimic să înţelegi totul

să-i explici unuia cum fată mintea cînd el

nu ştie decît cum fată scroafa

să uiţi detaliile să trăieşti la general ca un raport

incomplet în urma căruia judecata nu va avea loc

e altă triadă: iluzie, rahat şi 0

Actorii si empatia

2009-07-06T14:22:00.001+03:00

Deseori mă întrebam dacă cineva e în stare să se pună în pielea altcuiva cu adevărat, iar definiţia de empatie îmi părea o uşoară utopie. Este uşor să zici că înţelegi suferinţele cuiva, însă cuvintele în acest caz nu spun absolut nimic. Doar dacă cel ce susţine că înţelege ar putea trăi aceleaşi sentimente identic – atunci m-ar convinge şi pe mine. Însă cum ar putea-o demonstra? Cred că actorii sînt în stare să argumenteze faptul că se pot pune în locul cuiva, că ştiu ce înseamnă empatia şi anume prin intermediul jocului actoricesc.

Dar dacă spectatorul nu este pregătit să interpreteze adecvat ceea ce vede pe scenă, atunci ar putea spune că fiecare actor este în stare de a empatiza, ceea ce nu reflectă nicidecum realitatea. O scurtă analiză sociologică a teatrului ierarhiza publicul în cîteva categorii: publicul participativ (colectivitatea); publicul asistent (ca asistenţă „ocazională”); publicul ca asistenţă semi-instituţionalizată; publicul ocazional şi asistenţa instituţionalizată (mass-media). Cei de pe urmă sînt responsabili de mediatizarea spectacolului şi de transmiterea obiectivă a mesajului – adică răspund de informarea celor care ar putea constitui un public neparticipativ. În fiecare categorie de public există oameni care au pregătirea necesară pentru a putea evalua cu echidistanţă măiestria actoricească. Aici se formează un lanţ al empatiei: actorul manifestă empatie faţă de personajul jucat, apoi spectatorul faţă de actor, apoi actorul faţă de spectator etc.

În cea mai mare parte, funcţia de a scoate la lumină empatia în teatru, le revine criticilor. Existenţa acestora de pe urmă este interdependentă cu existenţa actorilor din scenă. Avem nevoie de o teorie a teatrului la fel cum literatura are nevoie de o teoretizare a ei. În acest domeniu, noi românii ne aflăm pînă cînd la primele niveluri. Din criticii români de teatru iniţiaţi auzim doar de Cristina Modreanu cu „Tendinţe în publicistica teatrală românească, în perioada 1990-1996” şi Haig Acterian cu „Dragoste şi viaţă în lumea teatrului” sau „Scrieri despre teatru - publicistică”. Un actor nu poate fi desemnat drept mare talent, atît timp cît un critic de teatru nu consemnează aceasta.

Datorită teatrului, oamenii simpli, îşi pot înţelege mai bine semenii. Menţionez din nou: doar în prezenţa empatiei. Puterea actorilor de a se transpune în persoana cuiva, de a încerca să simtă la fel, ne face să înţelegem de ce apropiaţii noştri sînt răi, avari, invidioşi sau bîrfitori. Toate au o anumită explicaţie – societate ne menţine într-o permanentă metamorfoză.

Theodor Lipps, filozof şi estetician german, oferă următoarele tipuri de empatie: empatia generală sau aperceptivă; empatia naturală sau empirică; empatia dispoziţiei şi empatia de transpunere. Un actor ar trebui să parcurgă toate drumurile acestor tipuri de empatii. Mă gîndesc la pregătirea psihologică de fier a actorilor care îşi asumă curajul de a juca personaje cu dizabilităţi sau personaje malefice. Este dovedit faptul că persoanele empatice sînt mai optimiste, flexibile, generoase, au un comportament social bine dezvoltat cu abilităţi interpersonale bune. În urma acestei constatări nu este greu să deducem care este sorgintea bunei dispoziţii a actorilor.

Spre final, îmi permit să „eman” puţină empatie – nu este uşor să iubeşti un actor. Este foarte complicat să accepţi toate rolurile în care el se regăseşte. Totul se schimbă, doar scena rămîne neschimbată. Rămîi plăcut surprins de răbdarea scenei. Atunci cînd actorul cade, ea îl prinde în braţe şi îl ridică. Ea îl iubeşte cu adevărat mai ales atunci cînd îi simte atingerea. Ziua de mîine îşi poate întoarce faţa de la actor, însă scena n-o va face niciodată. Ea nu-l întreabă de ce plînge, pentru că ştie cum să-l facă să zîmbească. Întotdeauna îl salvează datorită empatiei de care dă dovadă.

kinder surprise or happy meal

2009-07-05T14:14:00.001+03:00

arunc peste umărul tău iluzoriu iluzorii priviri

lîngă tine eram la fel în rochiţa albă

pe care o decojeai cu prudenţă pt a nu distruge

peretele de ciocolată care ascundea jucăria mult dorită

mi-ai spus că bărbaţii rămîn mereu copii

dornici de a asambla figuri minuscule din centrul

unui ou cu surprize dăruit de mămica

te-am ridicat din marasm ai făcut primii paşi

ai destulă încredere în tine aleargă

ai amintirea imaginilor din oglinda din dreapta

la fel ca Romeo şi Julieta am comunicat prin palme

palme care aşteaptă să crească să mîngîie cutia

ce ascunde sucul hamburgerul cartofii fri

şi

jucăria

nimeni nu e în stare să iubească mai mult pe

dumnezeu decît pe cineva

ăsta e paradoxul – el ne pedepseşte

pt vini imaginare

eşti copil – copiii nu se gîndesc la greşeli

lasă totul pe seama mea

să facem duş în doi

2009-06-15T11:56:00.001+03:00

cînd aveam 4 ani mi-am tăiat obrazul stîng

cu lama de ras a tatei

asta a fost prima revoltă a părţii masculine din mine

trebuia să mă nasc băiat

tu nu recunoşti faptul că pot gîndi ca bărbaţii

ar fi ca şi cum ai zice că eşti gay

azi îmi spăl corpul cu gelul tău de duş

părul cu şamponul tău

îmi rad picioarele cu aparatul tău de ras

ca şi cum am face duş în doi

jetul de apă alungă spuma de pe mine

la fel cum creierul meu numele tău din memorie

înaintezi spre canalul de scurgere

o parte din tine se transformă în aburi rămîne pe teracotă

se prelinge jos ajunge sub tălpile mele

alunec

reuşesc să iau un prosop

îmi usuc pielea cu el

avanpremiera de milioane

2009-06-12T00:23:00.003+03:00

Am fost la avanpremiera spectacolului "Sefele" de Werner Schwab in regia lui Veaceaslav Sambris, la Eugene Ionescu. Demult n-am mai vazut un joc actoricesc atit de bun. Demult nu am auzit un text atit de bun. De fiecare data cind ceva ma impresioneaza, las la rece starea in care ma aflu, ca mai apoi sa ma conving ca intr-adevar m-a impresionat acel ceva. Erna, Grete si Mariedl - cele trei sefe au ridicat sala la aplauze. M-a atins jocul lui Mariedl, m-a amuzat cel al Gretei si m-a sedus cel al Ernei. Sexualitatea, materia fecala si evlavia (cele trei teme care au conturat intreaga piesa) au pus spectatorul fata-n fata cu grotescul umanitatii.

love is a losing game

2009-06-02T15:13:00.002+03:00

stăm ca pantofii în cutie
sing for me amy
a uitat cum stăteam ca două linguri una-n alta
podeaua îmi înghite mîna dreaptă
fereastra mi-a înţepenit pleoapele
scîrţîitul uşii aşteaptă
goooooooo
go!

cioburi au rămas din farfuria din care a mîncat prăjitura cu boabe de cafea
jack daniels să mă adoarmă în braţele lui
aaa
aaa

minus unu
mîine voi face curat

caut de lucru

2009-05-29T21:01:00.001+03:00

i can speak in english

je parle francais

ştiu româna cu mult mai bine de cînd citesc cu regularitate

po ruski nu iubesc să vorbesc

cînd zic un cuvînt în rusă mi se crispează limba de parcă

aş mînca lămîie sau grapefruit

pot să stau dreaptă cu mîinile la spate pieptul înainte fundul arcuit să zîmbesc 24/24 ore

cafeaua o fac nici amară nici dulce nici tare numai bună de băut

am un mare cusur – nu am nici o treabă cu nepotismul

nu-mi place să lucrez îmi place să fac bani

bani pt hîrtie igienică moale ţigări scumpe cărţi bune

să trăiesc cu ziua de azi astfel încît şi ziua de mîine să fie azi

domnilor angajatori

puteţi uita de criză cumva?

Carti, carti, carti...

2009-05-25T17:44:00.004+03:00

Mi-am adus aminte zilele acestea de un text parcurs la o oră de limba engleză. Textul destăinuia viaţa unui personaj care era obsedat de cărţi. Ţinea la ele atît, încît le purta mereu cu el oriunde mergea. Scenuţa dată, pe care noi elevii trebuia să o traducem din engleză în română, ne-a amuzat enorm. Au trecut vreo şapte de ani de la întîmplarea dată şi uite că am făcut cunoştinţă cu romanul lui Elias Canetti – Orbirea. După vreo douăzeci de pagini citite, imaginea expusă mai sus, s-a trezit din letargie. Am roşit cînd am realizat faptul că m-am amuzat cîndva de viaţa personajului central al cărţii. Îl invidiez într-o oarecare măsură pe Kien, şi anume pentru că era posesorul unei biblioteci impunătoare.

Am avut ocazia să trăiesc un timp la unchiul meu care de asemenea are o bibliotecă frumuşică. Îmi străluceau ochii cînd priveam titlurile de acolo. Descopeream din nou şi din nou, noi şi noi opere: beletristică, filozofie, religie, turism, istorie etc. Se spune că de fiecare dată cînd reciteşti Biblia, găseşti ceva nemaiîntîlnit printre rîndurile ei. La fel se întîmplă şi cu bibliotecile – fiecare carte îţi ajunge în mîini exact atunci cînd eşti pregătit pentru a o lectura. Recunosc cu pudoare că am început să citesc abia în etapa liceală, datorită profesoarei mele de literatură română. Mi-aş fi dorit să o întîlnesc mult mai devreme, dar...cît de banal n-ar suna – nimic nu e întîmplător.

La primele lecturi aveam impresia că redescopăr limba română, am întîlnit multe neologisme, am început să vorbesc mai fluent etc. Cărţile sînt un adevărat drog, un drog util – poţi avea stări halucinogene de pe urma lor, poţi să te enervezi de pe urma lor, poţi să te calmezi, să te relaxezi, să te amuzi sau să afli ceva nou. Cînd ai o carte în faţa ochilor ţi se dezvăluie un univers nou. Mircea Cărtărescu în „Jurnal I” scria următoarele: „ Să citeşti naiv, să te laşi manipulat , să cazi în toate capcanele, să dai în toate gropile textuale. Altfel n-ai înţeles nimic niciodată din actul lecturii – care e un act de credinţă şi nu unul lucid. Scrisul este hipnoză, cititul este umilinţă. Textualiştii din toate vremurile au fost uneori admiraţi, alteori neînţeleşi. Niciodată iubiţi.”

M-am condus fără voia mea de ideea lui Cărtărescu cu mult înainte de a o citi. Dacă eram să citesc gîndul dat mai întîi, cu siguranţă că nu eram să-l înţeleg aşa cum l-am înţeles. Nu mă laud, dar simt că am devenit dependentă de cărţi – nu ca Peter Kien din romanul lui Canetti desigur, dar undeva în subconştient mi-aş dori aceasta.

Acum vreau să propun un joc. Hai să ne jucăm de-a „datul mai departe” sau „transmite celuilalt”. Nu înţelegeţi ce spun? Cînd eram la grădiniţă educatoarea obişnuia să ne antreneze în următorul rol: ne aşezam în linie dreaptă, copilul de la un capăt trebuia să ţină în dinţi o lingură plină cu apă, care o transmitea ulterior celui de lîngă el, care o transmitea celuilalt pînă sfîrşea şirul. Regula era să nu ne folosim de mîini şi să nu vărsăm apa din lingură. Eram naivi, nu înţelegeam care este rostul jocului, dar totodată eram entuziasmaţi atunci cînd duceam totul la bun sfîrşit. Cu cărţile este mai simplu: avem voie să ne folosim de mîini, avem voie să vorbim, nu ne paşte pericolul de a vărsa vreo picătură de apă, doar trebuie să fim atenţi ca paginile cărţii să rămînă intacte. Transmiteţi cărţi mai departe! Explicaţi celor din jur utilitatea cărţilor! Nu ve-ţi regreta.

Mulţi dintre noi visează să intre în posesia unei vile de lux, să aibă o maşină ultimul răcnet sau să se îmbrace de la designeri recunoscuţi – nu neg, eu tot visez la aceasta. Cîţi dintre noi visează să-şi îmbogăţească cultura generală, astfel transformînd-o în una „de lux”? Dacă ar fi să alegem între o geacă costisitoare şi zece cărţi bune, ce ar fi să alegem? Eu aş prefera să merg la un compromis: o geacă mai puţin costisitoare şi cinci cărţi bune. Nu mă conduc întotdeauna după acest principiu – aceste rînduri le scriu inclusiv şi pentru mine.

E greu să dai de cărţi bune? Nu este greu să depistezi romanele de bulevard (nu zic că acestea nu ar trebui citite) care nu intensifică substanţa cenuşie. O carte bună îţi dă dureri de cap de la primele file. O carte bună ţi se infiltrează sub piele toată viaţa. O carte bună e cea care-ţi redirecţionează felul de a gîndi, de a privi lumea. Schimbă vieţi ori îţi lasă un tatuaj frumos pe creier. Îndrăgostiţi-vă de cărţi.

pe aripile vintului

2009-05-16T00:46:00.003+03:00

eu - Scarlet
el - Rhett
...esti singurul barbat care inghite adevarul din partea unei femei, si poate ar fi placut sa am un sot care sa nu ma creada o timpita asteptind numai minciuni de la mine...

nu ti-e mila tie de mine...

2009-05-16T00:40:00.003+03:00

jucam o scena din "O noapte furtunoasa" de Ion Luca Caragiale
eu - Veta
el - Chiriac

scena

2009-05-14T19:43:00.003+03:00

pasi de vampa
repede repede repede
a vorbi cu organele genitale ca ecoul in locuri pustii
transpiratie
multa multa multa

spectatori muti
intrare libera
ris acolo unde te astepti mai putin

aplauze

imbratisari
cuvinte de lauda

bere si tigari
satisfactie

nu-mi inteleg privirea...

2009-05-08T23:01:00.003+03:00

mersi mult cristina
ma voi uita des la poza facuta de tine
poate imi voi citi privirea intr-un sfirsit

sunete

2009-05-07T14:53:00.002+03:00

lantul atirnat la gitul
ciinelui din ograda
de asfalt

cheile din broasca
de usa de lemn

apa de la robinet
in chiuveta

exista

intr-un colt
nu misc
nu respir
privesc in gol

Cind nu ai ce face...

2009-05-06T23:18:00.003+03:00

Astazi am fost prezenta la actiunea de pichetare a Guvernului R.M., am fost putini... In timp ce stateam acolo mi-am adus aminte de cuvintele unui coleg de la lucru: "Tebe necego delati, dumtza" - se referea la faptul ca am ales sa merg la protestele din aprilie. Mdea... n-am avut ce face atunci, n-am avut ce face nici azi... Daca toti oamenii care nu au avut ce face ar fi iesit in pman... eh... comentariile sint in plus. Daca tara noastra se scalda in stabilitate, atunci imi doresc din tot sufletul o instabilitate majora! Am refuzat sa mai lucrez pt Compania de Sondaje, am obosit sa intervievez oameni pt 8 lei/ora, sa activez fara carnet de munca/sa incurajez economia subterana, sa suport voci pretentioase de genul: "Govorite po ruski, ia nicego ne ponemaiu!" etc.

Lipsa limbajului cult

2009-05-04T15:02:00.002+03:00

Exista oare oameni care isi pot exprima gindurile in forma orala fiind siguri ca cele spuse vor fi legate intr-un text coerent care va fi ocolit de greseli gramaticale sau cuvinte parazitare?. Cred ca nu... Eh... ma ciocnesc si eu deseori de aceasta problema si am mustrari de constiinta atunci cind imi scapa cite un rusism sau o fraza neticluita. Mustrarea de constiinta mi se accentueaza atunci cind ma gindesc ca am venit la facultate pentru a avea o cariera in jurnalism, iar un jurnalist ar trebui sa jongleze cu vorbele, ar trebui sa se scalde in neologisme si exprimari fara de pata. Alexei Palii in “Cultura Comunicarii” scrie: ”Cultura comunicarii si a gindirii noastre este foarte scazuta in primul rind din cauza conditiilor istorice de asuprire nationala din timpul imperiului tarist si a celui sovietic. Romanii din tara isi vorbesc incomparabil mai bine limba si gindesc mai coerent, fapt care se poate observa si la alte popoare libere (rusi, francezi etc.) ”. Autorul isi extinde ideea identificind si alte cauze ale lipsei limbajului cult asa cum ar fi: ”indiferenta fata de felul cum comunicam si cum gindim, precum si lenea de carte, pe care o constatase inca Dimitrie Cantemir” – acestea ”sint cu mult mai periculoase chiar decit asuprirea ruseasca”.
Mecanismul de ”raspindire” a cuvintelor parazitare este foarte asemanator cu cel al virusilor. In primul rind un virus se va instala pe un teren fertil. Astfel de terenuri fertile sint copiii atunci cind preiau prin imitatie tiparele de limbaj de la parinti. Mai tirziu, la maturitate, subordonatii preiau de la sefi virusi de limbaj, spectatorii de la vedete, rudele unele de la altele etc. Fara sa ne dam seama, ajungem sa preluam in vocabularul nostru cuvinte nefolositoare sau chiar periculoase (care se metamorfozeaza in adevarati paraziti). Primul si cel mai important pas pe care il putem face pentru a evita virusii de limbaj este constientizarea.
Pornind de la ideea lui Douglas Pride: ”Pot schimba numai ceea ce nu am spus inca”, realizam faptul ca fiecare cuvint rostit de noi ar trebui sa treaca mai intii de toate printr-o filiera a creierului destinata ”curatirii” – deci ar trebui lustruit ca pe un diamant care ulterior va fi expus vinzarii. Este uimitor sa observi cum peste tot (la televizor, la radio, in discursuri, pe strada, in transportul public s.a.), lideri de opinie plini de bune intentii, prezentatori de emisiuni, simpli oameni care rostesc si numai citeva fraze la o anumita lansare de carte, eveniment etc., omul de rind (cetateanul) – isi dau cu stingul in dreptul folosind aceste cuvinte nocive. Si mai deranjant este faptul ca foarte multi dintre noi avem cite o ”fixatie” pe un astfel de cuvint care de cele mai multe ori are efect de bumerang: odata rostit, il simtim cum ne izbeste cu nonsalanta in fata fiind rostit de catre interlocutorul nostru care din pacate s-a infectat cu viteza luminii de acest virus imperceptibil la prima vedere. As dori sa fac o remarca care nu este nicidecum un atac la persoana: domnul Vasile Stati in loc sa se fi ocupat de scrierea unui dictionar inutil dupa parerea mea (vorbesc de Dictionarul Moldovenesc-Roman binenteles), ar fi trebuit sa cerceteze acest fenomen retrograd al societatii basarabene (care ia amploare din pacate mai ales in rindul tinerilor din R.M.) si avind in vedere ca dumnealui vorbeste o romana nealterata, demna de invidiat – ar fi facut un lucru constructiv daca ar fi scris un dictionar care sa contina toate cuvintele parazitare de care ar trebui sa ne debarasam. Atentionez ca aceasta divagatie nu a fost nicidecum in scopuri publicitare. Nu vreau sa spun de numeroasele rusisme care le auzim la fiecare pas, ex.: ”caroce,vobsa, blin, ia v soke, da ti sto etc.”.
Sa nu uitam de vorbele lui Nichita Stanescu care scria: ”A vorbi despre limba in care gindesti, a gindi – gindire nu se poate face decit numai intr-o limba – in cazul nostru a vorbi despre limba romana este ca o duminica” – deci sa transformam fiecare cuvint rostit de noi intr-o duminica.

Intimplarile unui adolescent naiv

2009-04-27T19:36:00.003+03:00

publicat in Opinia Studenteasca, Iasi, 2009

In 1991 Republica Moldova si-a declarat independenta, iar Partidul Comunist al Moldovei a fost scos in ilegalitate - actiune destul de promitatoare, doar ca pe 8 aprilie 1994, a avut loc inregistrarea oficiala a noului partid care a primit denumirea de Partidul Comunistilor din R.M. Eram mica pe atunci si n-aveam de unde sti despre asemenea lucruri. La mine in familie s-a vorbit intodeauna despre politica, tata a fost impotriva PCRM si a actiunilor lor de la inceput, eu "i-am mostenit" ostilitatea fata de acestia. In 2005, aveam 16 ani, insa la nivel instinctual am inteles ca nu trebuie sa cistige comunistii, mai ales sa acumuleze 56 de mandate - era vizibila dictatura lor si pentru un adolescent naiv. Au trecut patru ani de atunci, iar parerea despre ei nu mi s-a schimbat deloc.

Este de ajuns sa te uiti la un singur buletin de stiri la Moldova 1 si sa realizezi minciuna cu care este invaluita toata populatia care nu are acces la alte televiziuni nationale sau internationale. Trebuie sa fii mai putin decit mediocru ca sa crezi spusele lui Greceanii, cum ca la noi nu este criza. Sau spusele lui Dodon, ca inflatia pentru 2009 este 7,3 % - atunci cind indicele acesta este caracteristic tarilor dezvoltate, iar RM este o tara in curs de dezvoltare. Una din promisiunile lor electorale zice ca salariul minim pe economie va ajunge la 500 euro, iar alta spune ca bugetul de stat se va mari de doua ori - este o contrazicere izbitoare intre acestea. Cum sa nu fii indignat atunci cind esti martorul unei spalari de creiere in masa a poporului de catre acestia? Cum sa nu te revolti atunci cind cineva vrea sa-ti ia dreptul de a studia Istoria romanilor si Limba romana? Vechiul partid comunist a rusificat aceasta bucata de pamint, acestia ne moldovenizeaza deja, cum poti sa accepti asemenea actiuni? Ceea ce s-a intimplat zilele acestea la Chisinau, nu este intimplator, iar metodele prin care lupta comunistii impotriva noastra sint ilegale, cum sa nu strigi din tot sufletul "JOS COMUNISTII"?

impresii...

2009-04-26T22:52:00.004+03:00

Sint obosita, dezamagita, enervata... Am nevoie de o schimbare, doar ca eu vreau o schimbare la fel cum cineva dintr-un banc dorea sa devina cineva: "Toata viata mi-am dorit sa devin cineva - trebuia sa fiu mai explicit". Citeva zile in urma am citit "Dragostea in vremea holerei" de Gabriel Garcia Marquez. Nu m-a impresionat cartea data. Dragostea lui Florentino Ariza e mai mult un orgoliu ranit decit dragoste, iar Fermina Daza nici nu stie ce este iubirea. Sau poate ca eu nu am iubit niciodata si-mi pare o aberatie actiunea romanului. Mi-a displacut felul de a fi a ambelor personaje centrale: Florentino e un copil naiv care se avinta in zborul iubirii platonice, apoi devine un barbat pasionat de "amor fizic", iar relatia lui cu America Vicuna m-a dezgustat profund; Fermina Daza e o fire prea incapatinata si pasiunea ei exagerata pt animale m-a facut sa-mi pun multe semne de intrebare. Doar impresii...

...o bere...la revedere...

2009-04-22T22:29:00.003+03:00

Îmi place berea, nu o consum cu regularitate, nu sînt obsedată de ea... O vreme am renunţat la ea şi la orice altă băutură alcoolică. A crezut că am făcut-o pt el, pe deasupra a pretins că i-am promis aceasta. Nu i-am promis, am luat o decizie pt mine. Am uitat cum e să fii un pic ameţită, după ora de actorie, am decis să beau o bere cu prietenii. S-a supărat şi m-a părăsit. Mi-a spus să nu-l mai deranjez, aşa şi am făcut. Savurez bere din cînd în cînd, fiecare înghiţitură e o părticică de libertate (fie şi iluzorie). Nu înţeleg de ce a luat decizia dată. Poate de dragul rimei: "Iubitule, am băut o bere..." - "...băut o bere...la revedere...".

Pe aripile blog-ului

2009-04-22T13:32:00.002+03:00

Uneori mă simt inutilă şi caut motivaţie pt un anumit lucru, caut voinţă undeva în altă parte şi numai nu în mine. Crearea unui blog mă va încuraja să scriu cu regularitate, să scriu nu doar de dragul de a scrie. Sînt lenoasă din fire şi las multe chestii nefinisate, iar dacă mă decid să duc ceva la capăt, atunci îmi ia mult timp. Spre exemplu, alaltăieri am citit ultima filă a cărţii "Jocul cu mărgele de sticlă" pe care am început s-o lecturez la finele lui decembrie 2008. Am multe perioade de "rătăcire" în care citesc doar afişurile de pe stradă şi scriu doar ce-mi dictează profesorii la ore. Reuşesc să-mi revin, apoi cad din nou în capcana lenii, astfel formînd un zig-zag iregular. Nu am găsit şurubelniţa necesară pt a-mi asambla voinţa, încă sînt în căutarea ei.